AcademicLink

Nu mă pot considera un expert în social media. Deşi termenul de expert într-un domeniu care încă nu a fost îndeajuns studiat, pare puţin cam pompos şi răsuflat. Totuşi blogurile m-au atras încă de prima dată când am auzit de ele, prin clasa a 12-a. Nu le-am înţeles de la început, nu le-am observat potenţialul monetar. Eram bucuros doar că am un loc în care să îmi scriu poveştile... şi cred că prima încercare de atac a acestui nou mediu cultural, căci prin blogging se face un fel de cultură, a durat mai puţin de o lună de zile.

Pe Natasha am întâlnit-o între două pahare de vin, în barul de pe colţul Bulevardului Cu Tei. Era singura pată de alb în tot localul mirosind a fum negru, a sobă plină şi a coş încărcat cu funingine. Căciula albă stătea lângă paharul ei cărămiziu, iar cizmele şi pantalonii, abia dacă atingeau podeaua şi scaunul care miroseau a gaz. Până şi faţa o avea albă.

Dincolo de clişeele obişnuite, cele ale covoarelor de frunze căzute din copaci şi al mirosului înţepător de fum, iarna a reuşit cumva să se strecoare. E întuneric afară, e întuneric şi în oameni. Puţini văd dincolo de snobismul gras al "Sărbătorilor". Avem nevoie de o doză de cinism.

Astăzi putem observa cum sistemul democratic este pus la grea încercare de către criza economică ce a cuprins toată lumea. Se caută soluţii de a menţine acest sistem fiabil însă cu ce preţ?

Când am început să scriu articolul acesta referitor la declaraţiile lui Stephen Hawking, făcute săptămâna trecută, despre cum singura şansă a omenirii în următorul secol, este colonizarea spaţiului, m-am gândit involuntar la o imagine din "Odiseea Spaţială" a lui Stanley Kubrick. La o scenă de operă cosmică, în care un om, singurul probabil pe miliarde de kilometri distanţă, pluteşte intrun balet cosmic, mortal însă, printre uşile deschise ale unei nave spaţiale, în acordurile muzicii lui Brahms, spre Jupiter.

Blogging-ul a devenit în ultima perioadă un stil de viață. Deși nu reușesc să găsesc o statistică serioasă în sensul ăsta, tind să cred că cel puțin un student din 5 deține un blog personal. De la întâmplările de zi cu zi până la idei sau concepte personale, cele scrise pe blog ar trebui să aibă și un scop.

Pareto ăsta a fost un tip real. A fost economist și geniu. El, într-o zi oarecare, a observat un lucru foarte important, lucru ce l-a transformat mai apoi în principiul ce îi poartă numele.

Clubul White Horse din zona Dorobanţi a capitalei, a fost duminica seară, gazda perfectă pentru întâlnirea cu asociaţia umanitară Alburnus Maior. Acest ONG cu rădăcini prinse la Roşia Montană, a susţinut după cum era şi firesc, cauza roşienilor, ce nu acceptă sub nici o formă ca statul român să bată palma cu firma canadiană şi să demareze cianurizarea zăcământului aurifer.

Foarte mult timp între noţiunile de student şi politică a existat un fel de mariaj nerecunoscut însă tacit, existând o tradiţie în acest sens, foarte puternică, mai ales în cadrul universităţilor din vestul Europei şi a celor din Lumea Noua.

Acum câteva săptămâni am dat peste un film, intitulat atrăgător şi romanţat „Piraţii din Silicone Valley”, în care un Steve Jobs totalitar, inteligent până la tălpile lui Dumnezeu şi înapoi, îşi punea bazele imperiului său tehnologic şi făcea cunoştinţă cu Bill Gates, una dintre cele mai tactice minţi ale industriei. Şi nici nu îmi venea să mă gândesc că lumea va suferi în dimineaţa asta...