AcademicLink

...a cărui Rege fondator venise de departe, într-un colţ de Europă uitat de Dumnezeu şi timp, mereu năpăstuit, al nimănui şi al tuturor în acelaşi timp, care a făurit o ţară. Nu că ar fi fost cine ştie ce faptă măreaţă, căci la vremea aceea ţările se făceau şi se desfăceau după bună vrere a unor despoţi luminaţi, în camere pline de hărţi peste care se aruncau soldăţei de plumb.

Daca recenzia constituie una din formele raportului autentic, firesc faţă de carte, astăzi recomandarea este preferată. Ţin minte că în orele de limba română, când ni se pretindea să ne dăm cu părerea despre tema colegului, răspundeam neafectat, oarecum ca-ntr-un refren: „consider că lucrarea colegului meu este foarte bună”, şi cam atât. Cam aşa stă treaba şi cu recomandarea de carte.

Nu de puţine ori am auzit din partea celor mai vârstinici decât mine: „un lucru îl voi învăţa cu siguranţă pe copilul meu, acela să ştie să fenteze sistemul”. Nu mă pot abţine să constat că blatistul e perceput la noi ca model ori ideal social. O fi poate şi pentru că, de felul nostru, avem un oarecare gust pentru paradox, pentru situaţiile pretins paradoxale. „Asta-i culmea domnule...” sună indignarea ce întâmpină para-doxul, neobişnuitul.

Ne considerăm de foartă multă vreme francofoni. Aşa am prins noi gustul ăsta de tot ce e francez, încă de pe vremea când bunicile şi străbunicile mergeau la pension şi Bucureştiul era alintat ca Micul Paris. Eram francofoni şi francofili, vedeam Franţa şi poporul francez ca o verişoară mai mare şi mai bogată, de la care iubeam eleganţa şi pe care o mai imitam din când în când.

Frica este unul dintre cele mai puternice trăiri umane. Stimulii chimici eliberaţi de creier în momente de panică, de teamă, sunt mai puternici decât orice alţi hormoni eliberaţi de corpul uman. Frica poate schimba lumea.

Tocmai ce soseam de la seminarul de vară ţinut toamna la Facultatea de Filosofie, cel despre relaţia dintre filosofie, ştiinţă şi religie, când am ales să rămân pentru câteva momente la o terasă studenţească cu un apropiat. Urma să plece pentru o perioadă oarecare la studii în străinătate şi am zis că e un bun prilej să-i urez succes pe viitor.

Am fost născut şi crescut într-un mediu religios destul de strict. Dar mediul ăsta nu a însemnat şi că religia a fost un lucru care să mă atragă, din contră, am simţit-o mereu forţată, impusă. A fost însă un timp în care religia mi s-a părut frumoasă, în care mă îndrăgostisem de simplitatea ei, de pacea ei. Şi poate că asta se datorează foarte mult scrierilor a doi părinţi creştini, Siluan Atonitul, cu al său Iad al deznădejdii, şi Herman de Alaska.

S-au făcut „intense pregătiri”, cu mic, cu mare pentru intrarea ţării noastre în arhicunoscutul spaţiu Schengen. Dar, planurile au eşuat şi au căzut ca popicele... au rămas jos, la podea, fără a se mai putea „scutura” de ruşinea înfrângerii suferite de „combatanţii” brigadelor romaneşti şi bulgăreşti...

Cazul lui ghiţă/Ghiţă
Concluzii
Teza teoriei mele este aceea că orice individ „normal” este capabil să devină moral prin educaţie şi sa ia de fiecare data alegerile cele mai „bune”cu putinta atat pentru el cât şi pentru ceilalti.

Cazul lui ghiţă/Ghiţă
Vreau să vă imaginaţi un sat oareare în care trăieşte cetateanul ghiţă(îl voi numi cu g mic, deoarece, acet ghită al nostru nu este un cetaţean instruit d.p.d.v. etic şi moral).