AcademicLink

De câteva zile România e împărţită în două tabere. Noii revoluţionari şi „viermi”. Ştiu, termenii sunt duri, fac apel la o ură adânc înrădăcinată şi par să despartă o naţiune întocmai cum „Dreptul Judecător desparte oile de capre”, într-o scenă biblică. Numai că nu mai e nimic sfânt în acţiunile din ultimele zile.

Dan Dănilă: poet, traducător şi pictor. Iată cum ni se prezintă acest distins domn:

AcademicLink.ro: De ce aţi plecat de-acasă?

…şi-or fi în neamul românesc. Cam aşa sunau versurile scrise de Ioan Neniţescu. Pentru că se apropie 1 decembrie - ziua tuturor românilor, aş vrea să ne reamintim şi de acei eroi care au dus renumele şi "opinca" tării în toată lumea, discret, fără răsplată. Şi de eroii de azi, cei simplii, pe lângă care trecem de multe ori fără să ştim, fără să ne pese. Despre ce eroi vorbesc ? Aveţi răbdare preţ de o clipă, preţ de câteva rânduri ca să aflaţi...

În decembrie, toată lumea începe să simtă. Simte căldura sărbătorilor, simte iubirea celor de aproape, simte că aparţine unui neam, de parcă frigul ne obligă pe toţi la introspecţii. Şi până la urmă, întrebarea e, cum se simte să fii român?

În fiecare an, aci, la mine, în Galați, ziua de 30 noiembrie a însemnat distracție. Imaginați-vă că mai este încă un oraș destul de mare prin apropiere: Brăila. Totul se transforma! Strada principală era oprită traficului pentru a face loc celor 100 de mii(da, bă, cam 100 de mii) de oameni ce ieșeau pe străzi. Muzică peste tot, vin fiert, țuică fiartă, vată de zahăr, petarde, bere, copii, bătrâni și tineri. Asta era rețeta distracției pentru ultima noapte din noiembrie. Și era grozav! Bat la pariu că și anul ăsta va fi.

În urmă cu ceva timp, colegul meu Robert Moisa, evidenția într-un editorial intitulat „Absolvent de facultate, plec în străinătate...” situația generală din câmpul de muncă din România. Printre ideile menționate de el, erau și câteva ce învinuiau politicienii pentru faptul că tinerii „valoroși”, absolvenți de facultate nu își pot găsi un trai decent în România.

De-a lungul copilăriei mele, l-am auzit pe tatăl meu spunându-mi să învăţ, de parcă educaţia ar fi fost o carte de vizită magică. De parcă munca lui grea, ar fif fost demnă doar de el şi nu de copilul căruia îi dorea toată fericirea pe care el nu a avut-o. Abia apoi a venit trezirea la o realitate rece, în care educaţia nu e decât un articol opţional al succesului.

O întrebare simpla, delicată care suscită neobosite păreri, fireşti şi contradictorii sau nu... România dă tot mai mult impresia, de la an la an că este o naţiune de nestăpânit fiind o veritabilă junglă amazoniană cu tot cu mangrove şi liane de tot felul. Satul fără câini sau actuala degringoladă social-politică ne împinge încet dar sigur, pe marginea tot mai tremurătoare şi fierbinte a prăpastiei economice.

...a cărui Rege fondator venise de departe, într-un colţ de Europă uitat de Dumnezeu şi timp, mereu năpăstuit, al nimănui şi al tuturor în acelaşi timp, care a făurit o ţară. Nu că ar fi fost cine ştie ce faptă măreaţă, căci la vremea aceea ţările se făceau şi se desfăceau după bună vrere a unor despoţi luminaţi, în camere pline de hărţi peste care se aruncau soldăţei de plumb.

A fost de ajuns doar o scânteie din partea emisiunii Les Guignols de l’Info, cum că românii ar fi, vezi doamne, hoţi şi păduchioşi, locuitorii unei pubele (asta cred că la Bucureşti se referea), ca năravurile noastre sonore să iasă, ca de obicei, pe la porţi în straie de sărbătoare. De la otv-ul din faţa scării, trecând prin suprema adunare din nu ştiu ce birt şi până la televiziuni, site-uri ori publicaţii, schimbul voios al replicilor nu şi-a dezminţit savoarea. „I’auzi una, i’auzi două, i’auzi patruzeci şi nouă” – răsuna parcă simfonia în trilurile sale!