AcademicLink

Tatiana e o norocoasă. Deşi, oricine ajunge să o cunoască pentru mai mult de 5 minute, îşi dă uşor seama că norocul ei e direct proporţional cu ambiţia. Tatiana e unul din numeroşii absolvenţi care, înainte să îşi înceapă o carieră propriu-zisă la o catedră în ţară, au acceptat provocarea programului COMENIUS.

aseară fredonam primăvara lui vivaldi în bucătăria de pe carul mic sau mare
nu-mi aduc bine aminte
el îşi rostea rugile deocheate sub sânii mei

„Cred că cel mai mult o să-mi lipsească cireşele”, începu bărbatul cu umerii largi şi pieptul scobit să vorbească, spărgând astfel liniştea care se coborâse asupra spectatorilor. „Îmi plăceau cu adevărat. Fie că le mâncăm fără nicio garnitură, aşa pure, cum veneau din copac, aveam chiar câţiva pomi în faţa casei mele din Anatolia, fie că erau amestecate în dulceţuri, sau în prăjituri, în torturi, în ceaiuri care îmi răcoreau verile. Îmi plăceau cireşele, iar acum o să-mi lipsească cel mai mult.”

Îl botezase taică-su Varlaam, pentru că înainte de a veni în oraş, fusese călugăr pe undeva prin munţi, pe la ultima sihăstrie de dinainte de Apostazie. De parcă rodul dintre un fost călugăr şi o târfă minoră ar mai fi putut spera la o Viaţă de Apoi, acum, când Dumnezeu fusese coborât de pe cruci, iar în locul lui se amplasaseră ecranele uriaşe ale mogulilor publicitari. Dar, mă rog, un om nu poate fi judecat doar în două culori…

Pipăindu-mă
să văd dacă mai am urmele
înţepăturilor sub sânul drept
nu-mi mai găseam nici pielea

Abia dacă întrecusem în înălţime genunchiul tatei, când m-a luat cu el, într-o dimineaţă pe joncă. Ţin minte cât de rece era aerul şi cât de frumos mirosea ceaţa care se înălţa de pe mare, gălbuie, a scorţişoară, iar barca era doar lemn rece şi umed, care scârţâia din toate încheieturile atunci când tata se chinuia să o îndrume printre stâncile de oţel, de la intrarea din port.

Se numeşte Călin Alexandru. Student la Facultatea de Filosofie din cadrul UB, dacă-l întrebi de ce tocmai filosofie, îţi răspunde:

Călin Alexandru:  De ce m-am dus la filosofie? Dacă mă întrebai în anul I, ți-aș fi răspuns că acolo am vrut, așa am simțit. Așa m-am simțit. Acum? Habar nu am, după 3 ani.

Pe Natasha am întâlnit-o între două pahare de vin, în barul de pe colţul Bulevardului Cu Tei. Era singura pată de alb în tot localul mirosind a fum negru, a sobă plină şi a coş încărcat cu funingine. Căciula albă stătea lângă paharul ei cărămiziu, iar cizmele şi pantalonii, abia dacă atingeau podeaua şi scaunul care miroseau a gaz. Până şi faţa o avea albă.

De ceva vreme opinia publică vuieşte la pronunţarea cuvântului „Internet”. Mediul acesta relativ nou, atât de bogat, atât de puternic, stă şi tremură în faţa unei curţi cu juri, a căror chipuri sunt acoperite, dar a căror interese sunt făţişe. Şi cetăţeanul tremură odată cu el, sub ameninţarea unui balaur cu şapte capete format din corporaţii şi organizaţii ce par pornite să îl conducă, sub o mănuşă de fier. ACTA, SOPA, PIPA, au fost laitmotivele unora dintre cele mai aprinse discuţii legislative din ultimii ani. Libertatea individului a atârnat de un fir de păianjen, al unor acronime.